aifs pt siteUltimul eveniment de strângere de fonduri marca YouthBank Cluj este un eveniment special, o licitație de experiențe. Vă propunem să licitați nu pentru obiecte, ci pentru experiențe care vor aduce o diferență în viața voastră, din urma cărora veți avea de câștigat noi abilități, relaxare și amintiri frumoase.

Printre experiențele pe care vi le propunem se numără cursuri de echitație, training de public speaking, o zi în studiourile Look Tv, bilete la Genesis Classic, workshop de fotografie, ședințe de coaching sau consiliere psihologică.

Pentru a afla care sunt celelalte experiențe, vă așteptăm la licitație!

Evenimentul va avea loc în data de 13 februarie, de la ora 19:00, la Turnul Croitorilor (Strada Baba Novac).
Prețul de intrare este 30 de lei.

Banii strânși în urma evenimentului vor intra în fondul YouthBank, din care vor fi finanțate proiecte ale liceenilor clujeni, cu impact în comunitate.