site ghNume echipă: IMPACȚIIII

Nume organizație gazdă: Fundația Noi Orizonturi

Valoarea finanțării: 2500 RON

Povestea proiectului: GhibStock, aflat la cea de-a cincea ediție, s-a desfășurat pe data de 25 aprilie în curtea Liceului "Onisifor Ghibu". Ca în fiecare an festivalul și-a menținut statutul de eveniment caritabil, fondurile strânse fiind utilizate pentru organizarea unei tabere educaționale pentru 26 de copii din medii defavorizate. În acestă tabară, copiii au avut oportunitatea de a participa la activități recreativ-educative prin utilizarea unor metode de educație non-formală.

Festivalul a inclus activități precum concerte (rock, folk, electro, hip-hop), demonstrații de street art, bike și skate, jonglerie cu foc, dansuri, proiecții video, activități sportive (panou de cățărat, tiroliană, pod indian, tir cu arcul și paintball) și reflecta nevoile celor peste 1500 de participanți în legătură cu mediul cultural clujean. Evenimentul susține implicarea participanților în comunitate și contribuie la creșterea atașametului tinerilor față de cultură, școală și procesul educațional în general.
GhibStock a devenit o tradiție și ne dorim păstrarea acesteia. Festivalul s-a dezoltat de la an la an prin dimensiunea amplă a acestuia, impactul asupra comunității, activități mai complexe, mai mulți parteneri și sponsori, provocări mai mari. Promovând anumite valori și principii (precum implicarea socială a tinerilor și nu numai) în cadrul festivalului, participanții au devenit mai conștienți asupra problemelor comunității în care trăiesc, unii dintre aceștia și-au manifestat interesul față de cauza fiecarei ediții după desfășurearea festivalului.
Cu fondurile strânse în cadrul festivalului ne-am propus să organizăm o tabără educațională pentru 18 copii din Vultureni,Chinteni și Centru pentru Copiii Străzii, Prison Fellowship. În cadrul taberei, copiii au reușit să își dezvolte încrederea în propria persoană, lucru în echipă, să-i ajutăm să deprindă noțiuni din educția non-formală. Această tabără își propune să-i încurajeze pe acești copii să dezvolte și să implementeze un proiect în folosul comunității din care fac parte.

Aplica la fondul YB