site shadowfestNume echipă: Shadow Gaming

Nume organizație gazdă: Live Entertainment

Valoarea finanțării: 2500 RON

Povestea proiectului: După ce anul trecut proiectul nostru a fost un succes mult mai mare decât ne-am așteptat, am decis să continuăm proiectul și anul acesta, adăugând câteva elemente la eveniment. Scopul nostru este de a dezvolta o organizație de gaming, acest domeniu fiind puțin promovat în țara noastră, pe când în alte țări sunt concursuri la un nivel foarte înalt, iar jucătorii chiar primesc legitimație de sportivi (unele jocuri sunt declarate e-sporturi). Astfel, odată ce am descoperit YouthBank, am văzut o oportunitate de a dezvolta ShadowGaming în acest domeniu, și cu bucurie am observat că jucătorii din Cluj și societatea de gaming ne susține.

Odată ce proiectul a fost acceptat de YouthBank, echipa noastra s-a întâlnit de câteva ori, pentru a gândi toate etapele proiectului nostru, de la campania de promovare, până la desfășurarea efectivă a evenimentului. Din fericire, pagina noastră de facebook avea deja câteva like-uri, și încă de anul trecut lumea aștepta să organizam din nou un turneu, astfel că promovarea evenimentului nu a fost o problemă. Anul acesta însă, pe lângă turneul de League Of Legends, ne-am gândit să mai aducem și boardgames și am reușit să facem și un concurs de Digital Art, în care am oferit un premiu de 100 RON celui care a creat cel mai interesant și reprezentativ Logo pentru Shadow Gaming.
Evenimentul nostru era programat pentru 31 mai – 1 iunie. Cu toate că s-au înscris mai puține echipe ca și anul trecut, considerăm că evenimentul a fost mai reușit. Totul a fost mai organizat, iar problemele tehnice au fost mai puține, și rezolvate mai repede. Jucătorii s-au simțit bine pe perioada evenimentului, și nu am prea avut plângeri. După eveniment, am făcut un formular pentru feedback pentru cei ce au participat, și sperăm ca acesta să ne ajute să organizăm următoarele evenimente cât mai bine.

 

Aplica la fondul YB