977948 10151693502386754 642294785 o

Nume echipă : Echipa de prim-ajutor

Nume organizaţie gazdă: Serviciul de Ajutor Maltez în România

Valoarea finanţării: 2.600 RON

Povestea proiectului:Echipa de prim ajutor a fost înfiinţată în iunie 2012 şi după un an de activitate, întâlnindu-ne la un suc, am realizat că este nevoie să împărtăşim cunoştinţele noastre în rândul liceenilor din Cluj-Napoca, astfel dezvoltând echipa şi dobândind noi oportunităţi de a ajuta comunitatea clujeană.

La întâlnirile noastre, am inceput să dezbatem subiectul şi atunci am aflat de YouthBank de la unul din voluntarii noştrii care a mai colaborat cu aceştia în cadrul altei organizaţii. Ne-am documentat şi am realizat că proiectul nostru îndeplineşte cerinţele de finanţare, astfel am hotărât să îcepem elaborarea proiectului. După discuţuii îndelungate, multe întâlnirii şi mai multe sesiuni de spellchecking, am realizat formularul de aplicare. Întâlnirile au avut loc în cadrul organizaţiei gazdă 'Serviciul de Ajutor Maltez în România' , care ne-au pus la dispoziţie sala de conferinţe şi diverse materiale necesare realizării proiectului.

De obicei, întâlnirile începeau la ora 17 şi uneori se terminau la miezul nopţii. Fiind primul nostru proiect a trebuit să depunem mai mult efort şi pentru dobândirea cunoştinţelor de elaborare a unui proiect, astfel în final să realizăm că proiectul nostru avea o structură mult prea complicată, fiind nevoie de ajutorul membrilor seniori să ne trezească la realitate şi să ne ajute să-l simplificăm. Astfel am reuşit să trimitem cererea de finanţare la timp.

 

Proiectul a avut un impact foarte benefic asupra echipei de prim-ajutor, ajutându-ne să ne dezvoltăm capacităţile de organizare şi de comunicare în echipă, prin faptul că a trebuit să organizăm întâlniri şi sesiuni de brainstorming în paralel cu şcoala.

Echipa a dobândit abilităţi noi precum, şi poate cea mai importantă, capacitatea pedagogică, fiind prima dată când instructorii echipei predau altor persoane. Însă prin intermediul feedback-ului am aflat că cei doi instructori s-au descurcat de minune, participanţii fiind mulţumţi şi dornici să continue activitatea în domeniul primului ajutor.

Membrii echipei au dobândit multă responsabilitate, având în vedere influenţa lor asupra liceenilor şi a comunităţii clujene. Totodată, aceştia şi-au dezvoltat şi abilităţi cu privire la responsabilitatea financiară, fiind atenţi cu cumpărăturile şi alte cheltuieli, asigurându-se că au bonuri sau facturi pentru fiecare obiect achiziţionat.

Ne bucurăm că YouthBank ne-a finanţat proiectul, ajutând şi la apropierea membrilor din grupul nostru, dar şi prin faptul că datorită ajutorului lor am crescut în ochii seniorilor noştri, dobândind admiraţia lor. La fel de mult ne bucurăm şi pentru faptul că am avut ocazia să socializăm cu persoane deosebite, demonstrând încă o dată cât de frumoasă e comunitatea clujeană.