Nume echipă: Origami

Nume organizaţie gazdă: Fundația AltArt

Valoarea finanţării: 2.550 RON

Povestea proiectului: Totul a început în 25 decembrie, într-o cafenea din Cluj, în care ne strânseserăm acutala echipă pentru a ne dărui unul altuia cadourile de crăciun. Atunci, pornind de la o discuție aprinsă legată de revista școlii, ne-am hotărât să facem noi o revistă, una pentru toți elevii și care să nu fie centrată pe clișeuri școlare.

Știind că nu am putea să vindem revista, am decis să căutăm o sursă de sponsorizare, măcar pentru primul număr. Prin urmare, am optat pentru ajutorul celor de la YouthBank, dar și la alte surse de sponsorizare.

Apoi, am început să strângem articole de la diferiți elevi, dar acestea nu s-au ridicat din prima la nivelul așteptărilor noastre. Din acest motiv am organizat două traininguri și am creat un grup pe rețeaua de socializare Facebook, pentru a putea comunica cu autorii articolelor și pentru a-i sprijini în același timp.

Acest pas a fost urmat de discuții aprinse pe forma finală a articolelor și, evident, de redactarea și punerea în pagină a revistei. Pentru acest pas am apelat la ajutorul lui Andrei Oroș, care ne-a învățat să folosim un program de editare de text publicistic. Pasul final a fost crearea unui eveniment pe Facebook și distribuirea propriu-zisă a revistei școlii.