gameNume echipă : CGC Team

Nume organizaţie gazdă: Asociația Little People

Valoarea finanţării: 2.996 RON

Povestea proiectului: Din dorința de a crea ceva unic, original și totodată necesar, membrii echipei Cluj Game Community au decis crearea unui club cu jocuri de societate, singurul de acest gen din localitate. Tinerii au fost nevoiți să facă față unor provocări precum găsirea unui spațiu, promovarea clublui nou înființat, atât în școli, cât și în întreaga comunitate clujeană.

În urma promovării prin afișe în 20 de școli, au avut loc 8 întâlniri în cadrul clubului, la care au participat 15-30 de elevi. Aceștia au găsit în clubul nou deschis o metodă amuzantă și sigură de petrecere a timpului liber și de socializare, atmosfera fiind una deschisă, jovială și plină de entuziasm.

"Scopul proiectului nostru fost să creăm un loc unic în care tinerii adolescenți să-și poată petrece o parte din timpul lor liber. Am invitat tinerii din școlile clujene să participe în fiecare săptămână la un club nou format. De fiecare data am avut un anumit număr de adolescenți și considerăm că am fi putut fi mai mulți, dar tinerii trebuie să își schimbe mentalitatea și să dorească și o alternativă la jocurile video" (Paul Silean, lider de echipă)