literatura arta descoperaNume echipă : ASTRU Liceeni

Nume organizaţie gazdă: ASTRU Cluj

Valoarea finanţării: 1.762 RON

Povestea proiectului: Interesul tinerilor pentru cultură și literatură în mod particular dovedește că acestea au un viitor, iar acest concurs organizat de liceeni nu reprezintă altceva decât un pas înainte spre progres. Mai mult decat atât, organizarea în sine a concursului a presupus verificarea și cultivarea unor abilități ale liceenilor, ambiția, devotamentul și perseverența fiindu-le puse adesea la încercare pe parcursul implementării proiectului.

"Proiectul a început, o dată cu dorinţa noastră de a stimula interesul elevilor de liceu pentru lectură şi pentru cultura oraşului. Am aflat despre finanţările YouthBank şi am aplicat cu proiectul „Literatura ca orice artă, descoperă viaţa"- Ion Agârbiceanu. Cu sprijinul YouthBank, dar şi a partenerilor noştri; Inspectoratul Şcolar Judetean Cluj, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga", a Editurii Galaxia Gutenberg şi a firmei PunctMedia, concursul de eseuri propus elevilor de liceu a fost un real succes, numărul de celor care au scris eseuri fiind foarte mare.

Considerăm că am reuşit să motivăm liceeni să participe la acest concurs nu numai datorită premiilor, dar şi datorită personalităţii scriitorului Ion Agârbiceanu a cărui operă chiar dacă este foarte puţin cunoscută este şi va fi mereu actuală:

"Viaţa nu e numai o contemplaţie înţelegătoare, plină de milă faţă de tine sau faţă de alţii, ci o luptă necurmată împotriva tuturor piedicilor care se opun realizării binelui, frumosului, dreptăţii, fie în viaţa ta, fie în cea a semenilor tăi" - Ion Agârbiceanu