carnavalul inimilorNume echipă : For You

Nume organizaţie gazdă: Colegiul Național Emil Racoviță

Valoarea finanţării: 1.000 RON

Povestea proiectului: Scopul proiectului a fost dezvoltarea spiritului altruist elevilor liceului şi responsabilizarea acestora pentru a organiza o campanie de strângere de fonduri pentru copiii de la secţia de Oncopediatrie, Cluj-Napoca. Pentru a putea realiza această acţiune caritabilă s-a organizat un carnaval în cadrul căruia s-a desfăşurat campania de strângere de fonduri băneşti(în urmă vânzării fundiţelor realizate de membrii echipei) şi materiale(jucării şi cărţi) pentru atingerea scopului propus.

Din suma colectată au fost cumpărate fruncte, care s-au adăugat la pachetele realizate pentru fiecare copil. În cadrul carnavalului au avut loc mai multe activităţi: parada costumelor, prezentarea unui filmuleţ ce cuprindea urmările pe care cancerul le impune, concertul trupei şcolii şi decernarea premiilor. De asemenea, cadourile pentru copii au fost însoţite şi de punerea în scenă a unei piese de teatru, de jocuri şi zâmbete din partea tuturor. În plus, datorită numărului mare de jucării şi cărţi strânse, echipa a reuşit să îmbunătăţească viaţa elevilor din satul Ghirold, Cluj, prin dotarea şcolii respective, precum şi a copiilor de la Secţia de Pediatrie, care s-au bucurat şi ei de cărţi şi jucării.

Proiectul a fost un real succes, elevii reuşind să se mobilizeze pentru a-şi atinge scopul şi a face un bine comunităţii din care fac parte.